Site icon Călătorii cu gust

Stațiunea arhi-muzeală „Saharna – Țiglău” continuă tradițiile și menținea biodiversitate unei zone turistice

foto: stațiunea „Saharna – Țiglău”

Stațiunea „Saharna – Țiglău”, situată pe teritoriul comunei Saharna Nouă, raionul Rezina, se află pe lista noilor destinații turistice care abia și-au deschis ușile, dar care mizează pe o dezvoltarea durabilă și prietenoasă față de mediul înconjurător.

Stațiunea „Saharna – Țiglău” reprezintă o arie pitorească  cu impresionante panorame peisagistice, care se deschid de la o înălțime de 100 metri de la apele fluviului Nistru spre orizonturile în care se pierd urbe, sate, canioane, dealuri, vâlcele. Pensiunea este un loc de excepție pentru recreere, relaxare, meditații și pentru reîncărcarea bateriilor.

foto: stațiunea „Saharna – Țiglău”

În apropiere de stațiunea „Saharna – Țiglău” se află complexul monastic Saharna, care include mănăstirea rupestră „Bunavestire” şi mănăstirea terestră „Sfânta Treime”. La mică distanță este și mănăstirea rupestră „Adormirea Maicii Domnului” din Țipova – locuri importante de pelerinaj, care atrag anual mii de vizitatori.

Stațiunea „Saharna – Țiglău” dispune de două căsuțe în stil „A Frame” și o căsuță a prisăcarului, în care sunt amplasați stupi de albină pentru apiterapie.

Începând cu anul 2007, pe o bucată de teren a stațiunii au loc săpături arheologice, la care participă echipe întregi de arheologi, inclusiv studenți ai Universității de Stat din Moldova. Arheologii au demonstrat că în regiune a fost o așezare preistorică din secolul a IX-lea î.e.n, descoperirile fiind publicate în monografia despre „Habitatul din prima epocă a fierului de la Saharna-Ţiglău”.

Proprietarul stațiunii, Victor Lupașcu și-a propus să dezvolte o afacere ecologică, de aceea, se conduce de motto-ul „Saharna-Ţiglău: stațiune între tradiții și biodiversitate.”

În contextul vestigiilor arheologice descoperite, datate cu perioada de până și inclusiv din timpul geto-dacilor, tradițiile sunt expresia continuității unei culturi bogate în obiceiuri, care sunt transmise vizitatorilor. Iar „biodiversitate” denotă aspirațiile de a forma un ecosistem durabil, în perimetru stațiunii, bazat pe agricultură ecologică.

Victor Lupașcu este arhitect de profesie, ceea ce l-a ajutat să aleagă locul potrivit pentru construcția pensiunii și să proiecteze singur căsuțele, pentru ca să ofere cea mai frumoasă priveliște pentru oaspeții săi.

Până a începe propria afacere, Victor Lupașcu organiza pelerinaje la cele două mănăstiri rupestre dar și plimbări prin Rezervația peisagistică Saharna, aflată în apropiere. Solicitările în creștere a vizitatorilor l-au motivat să-și lanseze o stațiune turistică, pentru că își dorea să se implice pentru dezvoltarea turismului receptor.

foto: sațiunea „Saharna – Țiglău”

În 2022,  „Saharna – Țiglău” a fost beneficiara Activității de Susținere a Competitivității în Industria Ușoară și cea a Turismului (MCTA), un proiect EDGE în Moldova, finanțat de USAID și a programului de granturi și a beneficiat de asistența tehnică pentru achiziționarea și instalarea a 70 panouri solare, a căror cost de ridică la 10000 euro. În prezent, pensiunea dispune de 152 de panouri solare care produc împreună 60kW, după ce Victor Lupașcu a mai venit cu resursele proprii pentru a susține creșterea gradului de reziliență ecologică.

Suportul MCTA îl va ajuta pe Victor Lupașcu să dezvolte o afacere durabilă și să realizeze planurile de viitor de a-și diversifica serviciile turistice și să întâlnească oaspeții cu bucate tradiționale, specifice perioadei istorice a așezării arheologice și să țină vii tradițiile locale ale fiecărei perioade a anului.

***USAID susține dezvoltarea durabilă a sectorului turismului, reafirmarea potențialului turistic al unor regiuni și diversificarea ofertei, inclusiv prin extinderea opțiunilor de cazare. Timp de mai bine de un an și jumătate, Activitatea de Susținere a Competitivității în Industria Ușoară și cea a Turismului (MCTA), un proiect EDGE în Moldova, finanțat de USAID, prin activitățile sale a oferit suport pentru redresarea economică post-pandemie și asistență tehnică pentru creșterea rezilienței afacerilor specializate în turism rural. Astfel, a fost lansat un program de granturi pentru IMM-urile specializate în turism rural, cu un buget de 560.000 dolari SUA. Beneficiare au fost 40 de pensiuni rurale, din care 22 au primit suport pentru  eficiență energetică. Unitățile de cazare beneficiare MCTA dispun de panouri solare, pompe geotermale, cazane pe biomasă, care vor acoperi 50% din consumul curent de energie electrică și le va permite să migreze spre energia verde.

Comentarii
Exit mobile version