Atena

Atena este considerat orașul zeilor, acolo unde istoria se împacă de minune cu modernismul, acolo unde fiecare cetățean al globului se regăsește și poate să spună cu certitudine că acest megapolis merită măcar o dată-n viață să-l vizitezi.


ZBORUL CĂTRE ATENA

Pentru a ajunge astăzi în Atena poți opta pentru următoarele tipuri de transport: cu avionul, autocarul sau mașina personală. Eu am ales de această dată să zbor cu avionul. Dacă o să faci și tu același lucru, atunci trebuie să știi că nicio companie avia moldovenească nu mai operează zboruri directe către Atena, așa cum era anii trecuți. Nu-i nimic. Există alte posibilități. Poți să alegi un zbor cu diverse escale. Pentru mine a fost cel mai comod și rapid să zbor prin Ucraina.

Dimineața, la ora 07:10 decolează avionul Kiev – Chișinău. Durata zborului este de aproximativ 50 de minute. Nici nu reușești bine să te faci comod că deja ai și ajuns pe Boryspol Airoport. Următoarea destinație – cea care ne interesează pe noi – este Atena. Astfel, zborul spre orașul Zeilor din Kiev spre Atena pornește la ora 10:45 de minute a.m. Durata – în jur de două ore și jumătate. După ce ai aterizat pe aeroportul internațional din Atena se face ora undeva 13:30 – numai bine pentru a începe aventura explorării acestui oraș istoric. NOTA BENE: Un bielt la avion Chișinău – Atena – Chișinău (cu escală prin Kiev) costă aproximativ 180 de euro.

De la aeroport ești întâmpinat de diverși oameni care îți propun servicii de taximetrie, dar nu uita și de transportul public, care este bine pus la punct. De la aeroport spre centrul orașului poți ajunge cu autobuzul X95 sau cu trenul. Biletul pentru această călătorie este de 6 euro. Valabilitatea tichetului este de 90 de minute. Biletul trebuie procurat de la ghișeul special care se află chiar la stația de autobuze. Dacă în alte orașe europene, poți cumpăra tichete direct și de la șofer, în Atena nu este această “tradiție”. Și da, nu uita să validezi biletul, că de altfel nu pornește autocarul din loc. Autobuzul X95 te duce chiar până în centrul orașului, mai exact în fața la Syndagma – Parlamentul Greciei. Acolo este și stația terminus. Durata călătoriei de la aeroport până în centrul Atenei este de aproximativ 45 de minute.

Dar în acest răstimp nu reușești să te plictisești, poți admira priveliștea din jur. Și cum îmi place mie să spun, în Grecia orice piatră are o istorie aparte. Așa că nu ne rămâne decât să o citim atent.


CUM ARATĂ SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ÎN ATENA

Mâncăm kourabiedes, melomakarona și vasilopita

Ca orice megapolis și Atena se pregătește de sărbători. Crăciunul este ceva aparte pentru greci. Pentru acest eveniment se pregătesc intens. Pregătesc bucate tradiționale, iar în ziua de 25 decembrie merg pe la rude și vestesc nașterea lui Hristos. Desertul principal al grecilor de Crăciun este kourabiedes și melomakarona.

kourabiedes
Acest tip de desert se numește „kourabiedes” – se face doar de Crăciun
Melomakarona
„Melomakarona” este un alt tip de desert tradițional al grecilor, care se face de Crăciun

O porție de asemenea bunătăți costă în jur de 15 euro. Deja urmează să vedeți din ce patiserie le cumpărați. Evident, la supermarketuri aceste dulciuri sunt un pic mai ieftine. Iar de Revelion, grecii pregătesc un altfel de desert vasilopita – hai să-i zicem un fel de chec de-al nostru, dar după rețete tradiționale elene. O asemenea tartă costă începând cu 11 euro, deja în vânzare sunt tarte cu diverse umpluturi pentru fiecare gust și buzunar.

vasilopita
„Vasilopita” este un tip de desert care se face în Grecia doar de Revelion. Sursa foto: sugarandsalt.eu

Shoppingul și castanii copți, la ordinea zilei

Zilele de sărbătoare sunt un bun prilej pentru a ieși din casă și a face o promenade pe renumita stradă Ermou din centrul Atenei – acolo unde se regăsesc sutele de magazine și buticuri de încălțăminte, îmbrăcăminte, dar și alte lucruri și accesorii pentru fiecare. Chiar și de sărbători, această stradă este plină de oameni, nu ai unde arunca un ac. Pe lângă, uneori, banalul shopping, dar atât de necesar, mai ales că sunt reduceri enorme: de la 50 % la 70 % la diverse magazine, pe strada Ermou poți să te încarci cu energie pozitivă pe care ți-o dau artiștii ambulnați. Aceștia fac adevărate spectacole în aer liber.

Localnicii, dar și turiștii pur și simplu rămân frapați de ceea ce văd. Și dacă tot sunt sărbători de iarnă, nu au putut lipsi nici colindele interpretate de câțiva tineri la diverse instrumente muzicale. Spectacolul este asigurat. Fiecare care dorește poate lăsa și bani artiștilor – un semn de prețuire și mulțumire pentru ceea ce fac.

În centrul Atenei este inaugurat și un brad imens, unde vin oamenii să facă fotografii cu Moș Crăciun. Pentru a imortaliza momentul alături de Moș, trebuie să scoți din buzunar 1 euro.

Castanii copți sunt la ordinea zilei, practice la fiece colt al străzii. O porție de castani copți costă 4-5 euro.

Și renumții covrigi cu susan, pe grecește koulouraki, sunt la mare căutare. Pentru un covrig trebuie să dai 1,50 euro.

Pită și salata horiatiki – mâncare tradițională grecească

Grecilor le place enorm de mult să mănânce bine. O recunosc și ei. Nu poți să pleci din Grecia fără să guști pita lor tradițională servită cu roșii, ceapă, carne de vită, porc sau pui și cu cartofi pai. Ingredientul de bază fiind dzadziki. Asemenea tip de mâncare este servită pe platou, dar să nu uităm nici de suflaki – un adevărat deliciu. De pe masă nu lipsește nici salata tradițională grecească – HORITIKI. Pentru un asemenea meniu, pentru 2 peroane trebuie să plătești în jur de 20 de euro. E scump sau ieftin, decideți voi, dar nu uitați că această masa este servită chiar în centrul Atenei, pe Monastiraki.


Credința și modernismul, merg mână-n mână în Grecia

Un punct important al călătoriei mele prin Atena, mi-am droit să fie și vizitarea bisericilor. Am fost chiar la Catedrala Greciei, care datează din anul 1842. O bijuterie arhitecturală impecabilă. Când localitatea Atena a fost aleasă drept Capitală a Greciei, în anul 1834, simultan s-a simțit nevoia zidirii unei catedrala mărețe. Edificarea acesteia a început chiar în ziua de 25 decembrie 1842, după savarsirea slujbei pentru Nașterea Domnului, odată cu așezarea pietrei de temelie, de către regele Otto și împărăteasa Amalia.

Pentru zidirea catedralei, muncitorii au folosit piatră din nu mai puțin de 72 de biserici dărâmate în acea vreme. Construcția lăcașului a durat 20 de ani. La slujba de sfințire din ziua de 21 mai 1862, catedrala a fost închinată Bunei Vestiri.

Biserica este deosebit de încăpătoare, aceasta având o lungime de 40 de metri și o lățime de 20 de metri. Aceasta este zidită în formă de basilică, având trei abside și un dom central, ridicat la înălțimea de 24 de metri. În interiorul bisericii se află mormintele a doi sfinți, martirizați de turci, în vremea dominației otomane: Sfânta Filoteea din Atena și Sfântul Patriarh Grigorie al V-lea.

Aici intră oricine, nimeni nu îți indică ce să faci și cum să te comporți în lăcașul sfânt. Nu stau femei la ușa bisericii, care să îți arate cu degetul ce fel de lumânare să cumperi și la ce icoană să o aprinzi, așa cum se întâmplă la noi, deocamdată, din păcate. Dacă ai intrat în biserică, poți să iei câte lumânări vrei. Iar metoda de plată pentru ele este una foarte simplă: pui într-o boxă cât te lasă inima ș ice ai în buzunar și îți iei câte lumânări vrei. Dacă nu ai niciun bănuț, nicio problemă – tot poți lua lumânări și să le aprinzi la orice icoană își dorești.


DRUMUL SPRE ACROPOLE

Dacă te-ai pomenit în Atena, trebuie să mergi spre Acropole – un templu al istoriei. Acropole sau cum i se mai spune „Piatra Sfântă” este cel mai important obiectiv turistic din capitala Greciei, Atena, fiind inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO.

Ajungi acolo pe jos, pe niște cărări și trepte înguste, dar nu îți e urât, pentru că pe tot parcursul drumului ești acompaniat de diverși artiști care îți cântă piese tradiționale grecești, poți intra în buticuri și să alegi vreun suvenir sau cadou pentru cineva drag. Sau dacă ai obosit în drum spre Acropole poți face un popas la diverse taverne sau restaurante care sunt deschise mereu, chiar și în zile de sărbători.

BILETE DE INTRARE ÎN ACROPOLE

Intrarea la Acropole este de 12 euro. În zilele de sărbători, din păcate, Acropol are porțile închise. Așa că cel mai bine este ca înainte să veniți să-l vizitați trebuie să verificați orarul de activitate. Acropole este deschis zilnic de la ora 8.00 până la 18.30. Programul se poate schimba, însă, în funcție de sezon.

Chiar și dacă ați ajuns până la el, nicio problemă aveți o priveliște mirifcă. De sus puteți admira întreaga Atenă. O istorie care îți stă la picioare.


De la Acropole, la Atena migranților

Trebuie să spun și să arăt o altă față a orașului zeilor. Atena, în ultimii zece ani s-a transformat într-un oraș al migranților. Sute de mii de migranți au ajuns pe meleagurile elene în speranța unui trai mai bun. Dar cu anii, aceștia “fac legea” aici. Au magazinele lor, sunt proprietarii mai multor buticuri, saloane de înfrumusețare etc. Paradoxal, dar chiar și elenii au devenit clienții migranților. Asta se explică foarte ușor: marfă multă și ieftină, iar grecilor mereu le-a fost lene să lucreze și se plâng mai mereu că nu au bani – oferta migranților este numai bună.

Migranții au ocupat chiar și cartiere întregi. Dacă ajungi pe acolo, uiți pentru o bucată de timp că te afli în orașul grecesc Atena. Mai toți pereții sunt desenați și vandalizați. Cerșetorii dorm sub cerul liber. Există, de asemenea, în centrul orașului Atena și universități unde studenții nu pot să-și facă orele, pentru că ele sunt acaparte de anumite grupări, iar autoritățile neputincioase ridică din umeri.

***Chiar și așa, Atena are farmecul său aparte. Despre Grecia voi mai reveni în alte articole, că am ce spune și să împărtășesc cu voi.

Ευχαριστώ και σύντομα – Mulțumesc și pe curând

Comentarii