Site icon Călătorii cu gust

Lavandomania continuă! O idee de suflet cu aromă de levănțică. Descoperă lanul nr.2 aflat la 30 km de Chișinău

Continuăm seria explorării lanurilor de levănțică de pe teritoriul Republicii Moldova. Astăzi, vă povestesc despre un câmp de lavanda care se află cam la aproximativ 30 de km distanță de Chișinău. Mai exact, acest lan se află imediat după satul Bălțata, pe traseul național M14, în partea stângă când vii dinspre Capitală. 

Această mirifică priveliște deja bucură ochiul vizitatorului al doilea an, consecutiv. Plantația de levănțică aparține lui Eugeniu Pascal și Adrian Cupcic. Cei doi tineri antreprenori spun că totul a pornit de la o idee de suflet: să aibă un lan de levănțică și să extragă ulei de lavandă, care ulterior să fie comercializat atât pe piața internă, cât și în exterior. Deja, produsul din levănțica de pe acest lan este exportat în țări precum: Bulgaria sau Franța.

Că tot acum este perioada când câmpurile de lavandă sunt luate cu „asalt” de multă lume, Eugeniu și Adrian au decis ca să introducă o taxă simbolică în valoare de 50 de lei pentru a putea să-și facă sesiuni foto sau video, rezultatul cărora ulterior se va bucura de multe likeuri și share-uri pe rețelele de socializare. Din banii adunați, proprietarii vor achita munca lucrătorilor, care au grijă de câmpul de lavandă.

Mai mult ca atât, proprietarii plantației de levănțică au decis că cei care nu dispun de bani, dar care vor neapărat să-și facă o poză în lavandă, o pot face gratuit, doar că de la marginea lanului, fără a avea posibilitatea să intre mai departe pe câmp.

Plantația de levănțică se întinde pe o suprafață de 2 hectare. Eugeniu și Andrei au mai plantat în luna aprilie încă vreo 6 rânduri de lavandă și care sunt în așteptare ca să dea în floare. Lanul urmează să fie extins și pe viitor.

Dacă doriți și voi să aveți fotografii într-o ambianță mov sau să simțiți aroma îmbătătoare a lavandei și zumzetul albinilor hărnicuțe, atunci plantația de levănțică de lângă satul Bălțata este locul ideal, puteți veni în orice zi a săptămânii. Veți fi întimpinat de proprietarii lanului sau de o persoană responsabilă și veți afla toate detaliile despre ce și cum puteți face acolo și veți fi ghidați de aceștia. Mai mult ca atât, puteți face comandă și de esență sau ulei de levănțică produse de pe acest lan.

Detalii și alte informații aflați la numărul de telefon: 079 995566 – Eugeniu Pascal.

Comentarii
Exit mobile version