Site icon Călătorii cu gust

Moldova, văzută de la ghidonul „motocicletei cerului”

De dimineaţă se anunţa o zi ploioasă – lucru care dădea, la prima vedere, toate planurile mele peste cap. Şi aveam planuri mari. Demult îmi planificasem o călătorie prin cer… Da! Prin cer. O aventură cu motodeltaplanul. Norocos din fire, norii s-au risipit, de ploaie – nici vorbă nu era. Spre seară mi-am văzut visul îndeplinit. Am zburat cu motodeltaplanul, care este considerat şi motocicleta cerului.

Să zbor cu motodeltaplanul îmi programasem cam un an şi ceva în urmă, dar iată că a venit tocmai acum momentul, din varii motive. Cum am ajuns să fiu eroul unui zbor cu motocicleta cerului? Foarte simplu. Colegul meu de redacţie este un împătimit de tot ce zboară – avioane, elicoptere şi alte aparte cu aripi. Este un profesionit desăvârşit în acest domeniu. Cristi – pilotul coleg de care am spus ceva mai sus – este, după mine, şi o adevărată enciclopedie a tot ceea ce înseamnă zbor şi motoare ale apartelor de zbor. Nu avea altfel cum fi.

Am ajuns pe la un 18 şi un sfert pe Aerodromul de la Vadul lui Vodă. Acolo, Cristi deja făcuse o tură cu motodeltaplanul. Prima persoană când a coborât din aparatul de zbor a rămas fără cuvinte şi mă îndemna mai mult prin gesturi să urc cât mai repede şi că nu voi regreta. Aşa a şi fost. Nu am regretat că am zburat cu motodeltaplanul. Ba mai mult, îmi doresc să repet această experienţă.

Când a venit momentul să urc în aparat, Cristi cu grijă explica fiecare pas pe care urma eu să-l fac pentru siguranţa mea. Eram ochi şi urechi. Am ascultat orice sfat pe care mi-l dădea. Mi-am aranjat casca, care avea şi un microfon – elementul de legătură cu pilotul în timp ce te afli acolo, în cer.

După instrucţiunile de bază, Cristi a pornit motocicleta cu aripi şi am mers spre înălţimi. Acolo, am găsit o privelişte MIRIFICĂ. Moldova văzută de la înălţimea unui motodeltaplan este o altfel de Moldova, mai verde, mai liniştită, mai cu un aer nepoluat. Totuşi, s-a văzut ca-n palmă şi cealaltă faţă a ţării: fâşii de păduri tăiate, case pompoase şi râuri poluate.

Tabloul între alb şi negru al Moldovei de la înălţime a fost retuşat cu un apus deosebit, pe care doar dacă eşti în motodeltaplan reuşeşti să-l simţi.

O tură cu motocicleta cerului durează aproximativ 20 de minute. Preţul este stabilit din start cu pilotul, programarea se face din timp. Doza de relaxare şi adrenalină este asigurată, fără nicio ezitare.

https://calatoriicugust.com/wp-content/uploads/2019/09/video-1564341055.mp4

#simte înălţimea – de acolo viaţa pare alta.

Comentarii
Exit mobile version