Site icon Călătorii cu gust

Pe Tenerife! Ce fel de transport alegem: mașină, autobuz sau taxi

Călătoria pe Tenerife începe MINUNAT. Imediat ce ajungi pe aeroportul din Tenerfie Sud, trebuie neapărat să îți iei o mașină în chirie. Mașina pe această insulă este chiar necesară și-ți dă posibilitate de mai multă mobilitate și astfel nu depinzi de transportul public, chiar dacă cel din urmă este bine pus la punc. Detalii, despre transportul public, un pic mai jos. Dar dacă vorbim despre ale tale „patru roți”, atunci ești pe cont propriu și te ajută tot mai mult să profiți din plin de frumusețile de pe Tenerife.

Eu am ales să închiriez o mașină micuță – Fiat 500 decapotabilă – de la compania „Europcar„, care pentru patru zile de sejur m-a costat cam 145 de euro, cu toate asigurările incluse. Une bonne affaire – cum spun francezii. Formalitățile ca să ai cheile mașinii la mână durează în jur de 15 minute, și asta pentru că dacă ai din timp o rezervare a autoturismului. Pentru a închiria mașina ai nevoie de un card de credit (alt tip de cartelă această companie nu acceptă).

Nu sunt taxe pe autostradă, și secirculă cu maximum 120 de km pe oră – o adevărată plăcere, iar parcarea este gratuită practic peste tot.

NOTA BENE: Cost carburant – 0.97 euro per litru.

Totuși dacă nu optezi pentru închirierea unei mașini, ai la îndemână transportul public. Detalii despre rute și prețuri la transportul public găsești pe site-ul titsa.com.

Iar dacă îți dorești să mergi cu taxiul, atunci să știi că o călătorie cu acest gen de transport costă în funcție de distanța aleasă. Detalii, găsiți pe officialtaxitenerife.com.

O altă modalitate de a călători prin Tenerife este cu tramvaiul. O călătorie cu acest gen de transport de la un capăt la altul durează aproape 40 de minute. Portalul metrotenerife.com vă poate veni în ajutor.

Iar pentru a vă distra și mai mult pe Tenerife puteți opta să călătoriți și cu barca.

Despre ce puteți vedea pe Tenerife vă voi povesti în articolele viitoare.

Comentarii
Exit mobile version