O adevărată călătorie cu gust pe străzile Bucureștiului, timp de câteva zile. Intensă și plină această explorare a celor mai reprezentative locuri de prin capitala României. De la Casa Ceaușeștilor, la unica stradă în trepte din București, care, apropos, duce la cel mai înalt punct al micului Paris, de aici, de peste Prut.
Chiar imediat de la intrarea în București, parcă se simte aerul parizian, care îl oferă arhitectura și clădirile impozante, deși în stânga și-n dreapta se vorbește românește.
Zic să pornim excursia noastră pe străzile micului Paris. Dar înainte de a vizita locurile-simbol ale Bucureștiului, îți spun de ce capitala României s-a numit, anume așa – „Micul Paris”.
INCURSIUNE ÎN ISTORIA „MICULUI PARIS” DE PESTE PRUT
La sfarsitul secolului al XIX-lea, Bucureștiul era cunoscut sub denumirea de Micul Paris sau Parisul de Est. București a devenit în mod oficial capitala Țării Românești în anul 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica. Începând cu anul 1900, a început să fie numit „Micul Paris”, datorită oamenilor, a locurilor și chiar a arhitecturii. Perioada în care capitala României și-a căpătat noul renume coincide cu legăturile personalităților românesti din acea vreme cu orașul Paris. De exemplu, I.L. Caragiale, Constantin Brâncuși, George Enescu sau Emil Cioran, aveau legături strânse cu capitala Franței în secolul al XIX-lea.
Clădiri elegante în stilul Renașterii franceze și italiene, biserici ortodoxe în stil baroc, vile în stil Second Empire se mai păstrează și azi, parțial, în partea centrală a orașului: case, magazine, palate, edificii publice. Astfel, Bucureștiul a preluat la scară redusă modelul unor palate publice impunătoare din lumea francofonă.
Asemenea Parisului cel mare, din Franața, „Micul Paris” are propriul Arc de Triumf. Arcul de Triumf este situat în nordul capitalei românești la intersecția dintre șoseaua Pavel Kiseleff și alte trei bulevarde care poartă numele unor personalități cu rol decisiv în Primul Război Mondial, mai exact bulevardul Alexandru Averescu (comandant al Armatei a II-a), Alexandru Constantinescu (ministru în momentul întrunirii Consiliului de Coroană, care a hotărât intrarea României în război) și Constantin Prezan (comandant al Armatei de Nord și al Marelui Cartier General). După denumirile primite de bulevardele care înconjoară monumentul, scopul existenței acestuia este: comemorarea victoriei românești în Primul Război Mondial. De asemenea, el mai reprezintă un simbol al regalității, fiind corelat cu întoarcerea Familiei Regale din exilul de la Iași și cu încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României.
sursa info: voluntaripentrupatrimoniu.turismistoric.ro
Un alt punct de atracție turistică știut de o lume întreagă este și Palatul Parlamentului de la București, cunoscut înainte de revoluția din 1989 sub denumirea de Casa Republicii sau Casa Poporului. Edificiul măsoară 270 metri pătrați pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ realizat în stilul arhitecturii socialiste. Are 9 niveluri la suprafață și alte 9 subterane. Conform Academiei Recordurilor Lumii, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume, și cea mai grea clădire din lume.
Resurse folosite la construcția „Casei Poporului”:
Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit:
- 1.000.000 m³ de marmură
- 5.500 de tone de ciment
- 7.000 de tone de oțel
- 2.000.000 de tone de nisip
- 1.000 de tone de bazalt
- 900.000 m³ de esențe de lemn
- 3.500 de tone de cristal
- 200.000 m³ de sticlă
- 15.000 de candelabre
- 220.000 m² de covoare
- 3.500 m² de piele
sursa info: ro.wikipedia.org
Palatul CEC sau Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie se află pe Calea Victoriei din București. Edificiul a fost ridicat în secolul al XIX-lea. Arhitectura și forma construcției clădirii impresionează printr-un exterior, care de-a dreptul poate fi considerat regesc.
Sursele istorice spun că piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iunie 1897, în prezența Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta.
Vis-a-vis de Palatul CEC o altă clădire impunătoare uimește prin stil și eleganță. Este vorba despe Muzeul Național de Istorie din București – clădire ce a apărut în 1970, ca cel dintâi muzeu de arheologie şi istorie din România.
Explorarea Micului Paris continuă prin centrul vechi al orașului. Fac popas la Biserica Stavropoleos – un lăcaș ortodox, construit în stil brâncovenesc. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”. În 2008, Stavropoleos a redevenit mănăstire, cu obște de monahii și un nou hram, „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful”, iar în 2012 Patriarhul Daniel a resfințit biserica renovată. (sursa info: basilica.ro)
Sunt și-n continuare în centrul vechi al Micului Paris. Te invit să descoperi Biserica Curtea Veche, considerată cea mai veche biserică din București. Edificiul amplasat în centrul vechi al Bucureștiului, Lipscani, fosta Curte Veche, a servit timp de două secole drept loc de încoronare a domnilor Țării Româneșt. Biserica poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton. (sursa info: ro.wikipedia.org)
Mergem mai departe și ajungem la Palatul Patriarhal, cunoscut și ca Reședința Patriarhului. Este un edificiu amplasat pe Dealul Patriarhiei.
O altă atracție turistică a Micului Paris sunt și câteva biserici care au fost ascunse de ochii lui Ceaușescu. Sunt cam 12 la număr. Ele sunt acoperite de blocurile reci, construite pe timpul lui Ceaușescu. În fotografia de mai jos, vedeți biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” ce se află pe bulevardul I.C. Brătianu din București. Se spune că, atunci ca să nu-l mai deranjeze vizual pe Nicolae Ceauşescu, lăcașul a fost mutat cu 23 de metri şi aşezat între magazinele Unirea şi Cocor.
Plimbarea mea prin București m-a dus la un renumit local din centrul vechi. Este vorba despre „HANUL MANUC”. Construit între anii 1806 şi 1808, Hanu’ lui Manuc este ridicat pe terenul pe care a stat hanul de la Curtea domnească din București. Arhitectura hanului era pe atunci una inovatoare, Manuc dorindu-şi încă de la început ca hanul său să nu semene nici pe departe cu fortărețele secolului XVIII.
Astăzi, ca şi atunci, Hanu’ lui Manuc este un loc renumit în Bucureşti, ce atrage prin eleganţa şi rafinament, oferind un spaţiu pentru petreceri, voie bună, întâlniri de afaceri şi mese în familie. Este epicentrul vieţii sociale a capitalei românești şi îşi aşteaptă, ca şi acum două secole, oaspeţii, cu porţile deschise. (sursa info: hanumanucrestaurant.ro)
Și mai interesant este că edificiul unde este Hanul lui Manuc are o încărcătură istorică deosebită pentru noi, basarabenii. Aici a fost semnat tratatul de pace ruso-turc, prin care Basarabia a fost cedată de Curtea Otomană Imperiului Țarist.
Apropos, știați că Bucureștiul a fost prima capitală din lume iluminat cu petrol lampant. Iată și dovada:
Călătoria cu Gust pe străzile Bucureștiului continuă. Suntem în fața Muzeul Național de Artă al României, care este cel mai important muzeu de artă din țară. Muzeul a fost înființat în anul 1948, având o colecție importantă a regelui Carol I.
În fața Muzeului Național de Artă se află Biblioteca Universitară din București. Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol și a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. În timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și s-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărți rare. Au fost distruse peste 500.000 de volume (dintre care 12.000 de volume de carte bibliofilă). sursa info: ro.wikipedia.org
Odată ce ai ajuns la București, trebuie neapărat să vezi și Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București. În anul 1852 are loca inaugurearea instituției teatrale, cu piesa „Zoe sau Amantul împrumutat”.
Un punct de destinație în Micul Paris este și Ateneul Român, care are aspectul unui templu ionic, cu șase coloane frontale și două laterale. La intrarea principală, cele opt coloane au proporții similare coloanelor templului Erechteion de pe Acropole.
Impunătoare este și Catedrala Sfântul Iosif, care este un monument istoric și de arhitectură incontestabil. Clădirea are 40 m lungime și 22 m lățime. Este cea mai cunoscută biserică romano-catolică din București.
O destinație aparte al explorării Bucureștiului îl constituie și Cimitirul Bellu, care datează din 1831. Cimitirul Bellu are două alei: una a artiștilor, cealaltă a scriitorilor.
Parcul Carol I a fost inaugurat în anul 1906, după o muncă de șase ani a peisagistului Eduard Redont, pentru a sărbători cei 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I. În perioada comunistă, între anii 1948-1991, a purtat numele de Parcul Libertății și a suferit numeroase modificări.
Aici
Se găsește și mormântul ostașului necunoscut. Acesta a fost demontat în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și a fost strămutat la Mausoleul de la Mărășești. La data de 26 octombrie 1991, Mormântul Eroului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol I.
Parcul Carol I găzduiește și două dintre cele mai interesante fântâni din București, anume Fântâna Zodiac, și respectiv Fântâna George Grigorie Cantacuzino. Ultima a fost construită pe locul unei fântâni monumentale care datează din sec. al XVIII-lea. Din păcate, fântâna nu funcționează și este într-o stare deplorabilă.
Bucureștiul poate să „se mândrească” cu un nou punct de atracție turistică “Casa Ceaușescu”, care a fost pentru un sfert de secol (1965 – 1989) reşedinţa privată a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu, şi a copiilor acestora, Nicu, Zoia şi Valentin. Ridicată la mijlocul anilor 60 și cunoscută în epocă drept obiectivul “Palatul Primăverii”, locuința a fost mărită între anii 1970 – 1972.
Am ajuns și unica stradă în trepte din București, care numără 70. Aceste scări se află pe str. Xenofon. Strada se găsește în imediata vecinătate a Parcului Carol
Strada respectivă ajunge până în cel mai înalt punct natural din București, pe Dealul Filaret, acolo unde se află Palatul Suter, azi Hotelul CAROL.
Cam aceasta a fost călătoria mea cu gust „fulger” prin Micul Paris. Cu siguranță mă voi întoarce, că am ce vizita și vă voi povesti. Bucureștiul impresionează prin eleganța clădirilor și istoria locurilor. Pe bună dreptate, poate fi considerat Parisul de Est.