Site icon Călătorii cu gust

Radu Croitoru, gata să descopere Transilvania. Porneşte la drum cu… violoncelul

Un tânăr artist din Republica Moldova vrea să aducă muzica în locurile pitoreşti în care natura se transformă în sală de concert. Radu Croitoru a inițiat proiectul VlogONcello – Transylvania Tour.

Ideea a prins contur din dorința artistului de a porni la drum cu violoncelul său, doar din pasiunea pentru muzică și bucuria de a descoperi lumea din jur. Programat pentru începutul lunii iulie, VlogONcello – Transylvania Tour își propune să promoveze, într-o manieră originală, cu ajutorul violoncelului, peisajul transilvănean din punct de vedere cultural și turistic.

35 de obiective turistice din România vor fi, pe rând, în prim-plan pe parcursul proiectului. Rezultatul final va fi un spot video de promovare, cu ilustrarea sonără după o suită muzicală semnată de Marian Ungur, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori din Republica Moldova. Vor fi 35 de piese interpretate la violoncel, câte una dedicată fiecărui loc în parte.

Mai multe detalii aflaţi din interviul realizat cu Radu Croitoru, violoncelist şi fondatorul proiectului VlogONcello – Transylvania Tour.

Comentarii
Exit mobile version