Site icon Călătorii cu gust

EVENIMENT: Prispa casei bătrânești, veche de peste 100 ani, de la „Poarta Neamului” devine scenă de jazz

Începutul de toamnă este marcat de ritmuri de jazz. Mai exact, pe data de 15 septembrie, Centrul de experiențe turistice „Poarta Neamului” din satul Temeleuți, raionul Călărași, invită pe toți doritorii de frumos la o seară de jazz direct de pe prispa unei case autentice bătrănești, care are peste 100 ani. Veți avea posibilitatea, aici, pe fundalul acrodurilor de jazz să admirați priveliștea naturală care se întinde cât ai vedea cu ochii, dar și să vă aduceți aminte de tradițiile de altădată, ca pe timpul bunicilor.

Startul evenimentului va fi dat la ora 18:00, chiar în ograda centrului de experiențe turistice „Poarta Neamului”.

Proprietarii de la „Poarta Neamului” au declarat pentru Călătorii cu Gustcă ideea organizării acestui eveniment este de a promova locația „Poarta Neamului” mai mult și să fie cunoscută unui public și mai mare.

  • „Prispa casei bătrânești tot e un fel de scenă. Prin asta ne dorim să valorificăm rusticul și să combinăm ceva autentic cu muzica jazz, care la prima vedere s-ar părea că nu au nicio legătură. Inclusiv, acest concert vine la pachet cu posibilitatea de a explora împrejurimile. Persoanele pot veni cu prietenii, famila, copiii, și să facă drumeții, să participe la atelierul de împletit în lozie, iar la final să-și încununeze seara cu un concert de jazz”, au mai spus reprezentanții Centrului de experiențe turistice „Poarta Neamului”.

De ce vei avea parte:

Prețuri bilete: 

Maturi – 250 lei, preț valabil până la 8 Septembrie

Maturi – 300 lei preț valabil după  8 Septembrie

Copii până la 12 ani – gratuit

Family Pack (4-6 Adulți) – 200 lei/persoană până la 8 Septembrie

Family Pack (4-6 Adulți) – 250 lei/persoană după 8 Septembrie

Prețul biletelor include excursia la „Poarta Neamului” și un pahar cu vin. 

Cum poți să ajungi la „POARTA NEAMULUI„?

Centrul de experiențe turistice „Poarta Neamului” se află în satul Temeleuți, raionul Călărași, Republica Moldova. 

Din Chișinău până la Temeleuți ajungi în aproximativ 1,1 ore (sunt circa 70 km) pe traseul spre Călărași. Poate fi găsit ușor pe Google maps aici și pe Waze – „Poarta Neamului„. 

Dacă ai un loc liber în mașină, ești încurajat de organizatori să iei cu tine și alte persoane – o ocazie unică de a lega prietenii noi și de a împărtăși bucuria acestui eveniment.

Alege să creezi noi amintiri cu familia și prietenii tăi într-un mod deosebit la Poarta Neamului. Fii parte dintr-o seară ce va deveni, cu siguranță, o poveste!

Mai multe despre acest loc pitoresc afli de pe paginile de Facebook și Instagram.  

Comentarii
Exit mobile version