Ziua Națională a Vinului nu este doar despre celebrarea Vinului Moldovei și a tradițiile în vinificație, ci promovează și cultura vinului și a unui consum responsabil al vinului de calitate. Anual, programul evenimentului include Școala Vinului, un punct de atracție pentru participanți, care oferă o serie de masterclass-uri susținute de somelieri și degustători certificați. Pe parcursul acestor ateliere, vizitatorii au oportunitatea de a explora toate etapele procesului de vinificație, învățând totodată regulile esențiale pentru degustarea corectă a vinului, asocierea cu bucatele și respectarea normelor internaționale privind consumul moderat.
Programul Școlii Vinului a inclus opt masterclass-uri dedicate Vinului Moldovei: ateliere despre vinurilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP), despre vinurilor din soiuri autohtone și de selecție nouă, despre vinurilor spumante și despre divinuri.
Elizaveta Breahnă, Șef direcție calitate, trasabilitate și sporirea competențelor în industria vitivinicolă, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Scopul degustărilor de la Școala Vinului este de a familiariza consumatorul pentru a procura și servi un vin de calitate și pentru a cunoaște tehnica degustării, de ce depinde gustul, aroma, care sunt acele conditii suplimentare pentru ca un vin să îl percepi ca un vin de calitate. De asemenea, foarte important este de a promova consumul corect în cantitățile potrivite, întrucât consumul moderat aduce bucurie, iar în exces aduce tristețe. Am ghidat un master-class despre vinurile spumante, deoarece există o creștere considerabilă a cererii la acest produs vinicol, și am găsit de cuviință să promovăm cât mai larg aceată categorie. Am avut ocazia să degustăm șase spumante, acestea fiind alese după categorie: vin spumant brut natur, brute, extra brut, seci, chiar și un spumant ice wine, unicul spumant de acest fel din lume. Participanții au aflat în cele mai mici detalii cum alegem un spumant, ce spumant procurăm și desigur cum îl vom servi.”
Maxim Levcenco, sommelier: „Am avut un atelier despre regiunile cu Indicație Geografică Protejată, am discutat despre soiurile autohtone cultivate în acest areal delimitat, am văzut diferențele de climă care au impact asupra produsului final. Vinurile degustate au fost produse de crame din toate aceste regiuni: spre exemplu, Crama Mircești este vinăria cea mai nordică a cărei vin l-am degustat azi, iar Crama Novak aflată la cel mai sudic punct. Am povestit despre souirile autohtone, de selecție nouă și hibrid, despre apariția lor, cercetările științifice. La fel, am vorbit și despre regulile de degustare a unui vin de calitate și despre anumite tehnici care ne ajută să apreciem un vin.”
Școala Vinului este un pilon important al Zilei Naționale a Vinului și aduce laolaltă pasionați de vinuri din toate colțurile lumii, oferindu-le ocazia de a descoperi bogăția și diversitatea vinurilor moldovenești. Iată câteva impresii de la participanții Școlii Vinului, timp de două zile.
Svetlana din Chișinău: „Ca de obicei, este un eveniment de amploare, unde fiecare producător vinicol își prezintă munca pe care a făcuto pe parcursul anului, sau anilor. Particip la Școala Vinului pentru a doua oară, iar atmosfera este foarte faină pentru că una e să știi a bea vin și alta e să îl consumi corect, din ce regiune este, care este specificul fiecărei regiuni, deci este o întreagă artă. În cadrul instruirii am descoperit vinificatori noi și tehnici de degustare pentru a scădea aciditatea.”
Anca din Suceava: „A fost plăcut pentru că a fost o varietate de vinuri. Am descoperit o mulțime de lucruri noi și interesante, așa un soi de inițiere în domeniu. Am îvățat cum să evaluez un vin vizual, olflactiv știam, și de asemenea, am învățat tipurile de struguri și zonele geografice din Republica Moldova”
George din Iași: „Sunt pentru prima data în Moldova și la festival bine înțeles. Mi-a plăcut experiența cu degustări de vin, am aflat despre regiunile viticole și puțin contex istoric. A fost o varietate bogată de soiuri de vin, ceea ce ma fascinat mult, eu fiind un amator în acest sens.”
André din Franța: „Sunt născut în Moldova, însă am crescut și locuiesc în Franța, respective am avut ocazia să vizitez vinării franceze populare și să experiemntez cu vinurile din această țară. Un lucru pot spune, ador vinurile moldovenești, acestea fiind la același nivel, atât calitatea cât și aroma.”
Natalia din Ucraina: „Sunt pentru prima data și mi-a plăcut foarte mult, probabil nu am mai gustat un astfel de vin spumant până acum. Nu sunt un expert bun în acest sens, însă astăzi am învățat tehnica corectă de a gusta un vin spumant.”
Elena din Chișinău: „Mi-a plăcut foarte mult, un eveniment interesant și captivant. Eu fiind născută la țară, de mic copil eram implicată alături de familie în producerea vinului. Așadar, sunt familiarizată cu acest domeniu, însă unele aspecte tehnice nu le știam. Spre exemplu am aflat că vinul spumant trebuie servit la o temperature foarte joasă pentru a simți gustul real al băuturii.”
Lena din Slovacia: „Vizităm Moldova din anul 2018, și de fiecare data suntem prezenți la ziua vinului. Pentru prima data am participat la Școala Vinului și am degustat vin spumant. Am învățat la ce temperatură să păstrăm fiecare tip de vin spumant și care este culoarea optimală pentru un produs de calitate.”
Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerului strategic USAID Moldova și Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF – Ukraine-Moldova American Enterprise Fund). Parteneri instituționali: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Parteneri principali: maib și Mastercard
Mai multe detalii și informații suplimentare despre Ziua Națională a Vinului vor fi disponibile pe pagina wineday.wineofmoldova.com și paginile de de Facebook Wine of Moldova și Moldova Wine Day.
Proiectul „Călătorii cu Gust” a fost partener media al evenimentului.