Rezultate impresionante obținute de vinăriile din țară, participante la Concursul național „Vinul Moldovei”. În cea de-a doua ediție a competiției au fost înscrise 307 mostre de vinuri de la 60 vinării din țară, care au fost apreciate de un juriu format din 30 de experți internaționali și locali.

După centralizarea rezultatelor, vinurile evaluate au fost apreciate cu 92 de medalii, dintre care 6 vinuri au obținut Media de Argint, 80 – Media de Aur și, respectiv, 6 – Marea Medalie de Aur.

În conformitate cu regulile internaționale ale concursurilor de profil organizate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), vinurile care au fost apreciate cu 89 de puncte se califică pentru Medalia de Aur, iar cele care au acumulat 93 de puncte și mai mult sunt apreciate cu Marea Medalie de Aur.

Astfel, vinurile care s-au calificat pentru Marea Medalie de Aur sunt:

  • „Roșu de Purcari” (2018) de la Purcari Winery
  • „Negru de Purcari Vintage” (2017) de la Purcari Winery
  • „Feteasca Neagră” (2019) de la Castel Mimi
  • „Aurore Feteasca Neagră-Tempranillo” (2020) de la Fautor Winery
  • „Carpe Diem Bad Boys” (2019) de la Casa Vinicola Luca și
  • „Negru de Purcari Vintage” (2011) de la Purcari Winery.

Distincțiile vor fi înmânate vinăriilor în cadrul ediției de iarnă a evenimentului „Vernisajul Vinului”, care va avea loc pe 15 decembrie. Participanții vor avea ocazia să deguste și să evalueze vinurile care au acumulat punctajele necesare pentru a fi propulsate în topul competiției.

La ediția a doua a Concursului național „Vinul Moldovei” au fost evaluate vinuri produse din soiuri autohtone precum Fetească Albă, Fetească Regală, Rară Neagră și Fetească Neagră, din soiuri noi de selecție moldovenească, precum Viorica, Legenda, Alb de Onițcani și Riton. De asemenea, experții străini au evaluat vinuri obținute prin asamblarea soiurilor indigene cu cele europene, dar și băuturi spirtoase de origine vitivinicolă.

Cea de-a doua ediție a Concursului național „Vinul Moldovei” s-a desfășurat în data de 9 și 10 noiembrie 2023, fiind organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), cu suportul partenerului strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală (RCRA).

Comentarii