Deși se află în Chișinău, mult prea puțini știu despre existența lui. Vorbesc despre Muzeul Satului, care mai degrabă este văzut ca un loc unde zeci sau chiar sute de tineri vin la biserica din lemn de pe teritoriul muzeului ca să-și unească destinele în fața lui Dumnezeu. Totuși, în acest articol vă voi face un tur al Muzeului Satului. Să vedem împreună ce putem admira aici și de unde își trage rădăcinile instituția muzeală în aer liber.

MUZEUL SATULUI DIN ORAȘUL CHIȘINĂU

Amplasat la intrarea în municipiul Chișinău, mai exact, lângă Porțile Orașului, Muzeul Satului poate fi considerat ca o insulă a autenticului și tradiționalului. Liniștea este emblema locului, și asta pentru că cei care calcă pe teritoriul muzeului parcă se metamorfozează și uită, pe o bucată de timp, că se află într-un oraș cu aglomerația și agitația sa.

Este locul perfect pentru meditații, iar dacă ai un amalgam de idei în cap și nu știi de unde să începi, vii la Muzeul Satului și ești tine însuți – moment propice să faci ordine în gândurile tale, iar energia cu care te încarci din acel loc este garantată.

CUM ȘI CÂND A APĂRUT MUZEUL

Muzeul Satului a fost creat în anul 1991, în calitate de filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (Chișinău, Republica Moldova). Primul monument amplasat la muzeu, în 1995, a fost moara de vânt din satul Opaci, raionul Căușeni, care din păcate a fost distrusă într-un incendiu din anul 2001 și, deocamdată, nu a fost restabilită. La ora actuală, complexul muzeal include două biserici de lemn din satele Hirișeni și Gârbova. De asemenea, pe teritoriul Muzeului Satului găsim replica clopotniței din Vorniceni, o răstignire de lemn, câteva cruci vechi (din piatră și metal), o fântână, ocol pentru găsini, mai multe știubei pentru albine, pivniță etc.

Pe teritoriul Muzeului Satului urmează să fie instalate circa 167 de monumente de arhitectură populară (case țărănești, mori de vânt, mori de apă, biserici etc.), din toate zonele Republicii Moldova.

UNDE ESTE AMPLASAT MUZEUL SATULUI

IMPORTANT: intrarea la Muzeul Satului este GRATUITĂ și poți sta oricât îți dorești. Nimeni nu vine să te alunge.

Comentarii