Nordul Republicii Moldova se poate mândri nu doar cu Baba neagră – desertul tradițional și care a devenit vedetă, dar și cu o bucată extrem de savuroasă. Vorbim despre baba albă – un deliciu culinar aparte.

În zona Drochiei, baba albă se servește la toate sărbătorile, cu precădere la masa caldă. Spre exemplu, în satul Pelinia, baba albă se face și sărată, dar și dulce cu stafide. De obicei, baba albă se prepară în ceaune, la cuptor.

INGREDIENTE:

tăieţei,

10 ouă,

1 pahar de zahăr,

½ linguriţă de sare,

2 g. de vanilină,

½ pahar de stafide,

3 linguri de unt,

2 linguri de ulei vegetal.

MOD DE PREPARARE:

Se fierb tăițeii aleși pentru desertul dorit, se adaugă câteva picături de ulei vegetal pentru ca tăiețeii să nu se lipească între ei. Se opăresc stafidele, se topeşte untul. Se amestecă ouăle cu zahăr şi sare, se adăugă vanilina. Uniţi amestecul cu tăieţeii şi stafidele, amestecaţi. Tava de copt sau ceaunul cu se unge cu unt, se toarnă consistența obținută. Se dă la cuptor (încălzit, în prealabil) şi se coace 10 minute la temperatura de 250 grade, 40 de minute la temperatura de 150 de grade.

Poftă Bună. Iar dacă vreți să savurați o babă albă veritabilă nu ezitați să treceți pe la gospodinele din satul Pelinia, raionul Drochia.

***Acest articol face parte din campania de promovare a turismului local NeamPornit și susținută de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Agenția de Investiții/Invest Moldova Agency.

Comentarii